|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 2 ani
Postari: 1585
|
|
Scris la persoana intai si avind numeroase tangente cu biografia reala a scriitorului (dupa cum reiese si din Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, I-II, 199l-l993, sau din corespondenta publicata partial in Traversarea cortinei, 1994), romanul imagineaza o intriga tragic-burlesca ce se desfasoara intr-o provincie fictiva (Alutania) a unei tari cu o organizare similara cu cea turco-fanariota: conducerea tarii e o inalta Poarta, subordonata Sublimei Porti aflata in exterior, functionarii publici sint viziri, agi, ceausi etc., coruptia si intricatele legaturi clientelare si de familie formeaza o retea in acelasi timp indestructibila si in permanenti mobilitate care, pusa in slujba pastrarii cu orice pret a puterii, sacrifica pe cei slabi, cinstiti sau naivi si striveste orice „corp strain" susceptibil de a deveni la un moment dat o piedica.
Imaginea iumii descrisa de I. D. S. are numeroase inruditi cu cea oferita de „imparatia pestilor", dominata de „boadza Pleonexiei", din Istoria ieroglifica a lui D. Cantemir. Cele doua lucrari se aseamana, de altfel, si prin caracterul parabolic, locul important ocupat de discursurile personajelor, care covirsesc trama epica propriu-asa, si aspectul de „roman cu cheie". Personaje, teme si idei (adesea si formulari aproape identice) sint reluate de autor si in Jurnalul unui jurnalist Jara jurnal, devenind aproape obsesive: „foamea, frigul, frica", prostia dominatoare si dizolvanta, trauma niciodata depasita a detentiei, „moartea satului", tradarea Occidentului (Yalta si Helsinki se transforma in niste embleme ale sacrificarii definitive a tarilor din Europa de est) sint numai citeva dintre ele. Pe de alta parte, Candid, Mosul, Limpi, Napocos, Tutila — ca de altfel si personaje din alte romane ale sale — revin in insemnarile Jurnalului, furnizindu-i lui I. D. S. ocazia manifestarii permanente a darului sau colocvial. in ordinea de idei a intertextualitatii am putea aminti si inrudirea cartii cu Tiganiada lui I. Budai Deleanu (prin degradarea eroicului, unele motive comune, cura ar fi cel al drumului, ca si prin faconda inepuizabila a principalelor personaje, sau privirea lucid-dezamagita asupra unei bune parti a omenirii), sau cu romanele lui Paul Georgescu (prin multimea referirilor livresti, explicite sau implicite, factura comicului adesea sarcastic sau placerea jocului cu limba si limbajele). Subiectul cartii e relativ simplu: profesorul Dezideriu Candid (numele personajului nu-l aflam decit pe la mijlocul volumului I), om „de stinga" in tinerete si trecut prin zece ani de detentie si munca silnica, traieste la Isarlik de pe urma unei slujbe modeste (e „ortograful" Combinatului de Panificatie si Vinalcool) si se numara printre colaboratorii Universitatii Populare din localitate, intr-o zi el ride copios in fata unui afis al acesteia, in care Karl Marx apare printre autorii de literatura stiintifico-fantastica.
Pusul sau, in public, imediat raportat „unde trebuie" stimeste o adevarata furtuna in sfera puterii locale, incapabila sa-i stavileasca urmarile subversive, si devine pretextul unor reasezari de cadre la diferite nivele, oferind posibilitatea platii unor polite si dezgroparii unor dosare. In virtejul astfel stirnit si ale carui ecouri ajung pina in capitala, sint antrenati Iara voia lor, si in cele din urma sacrificati, atit personajul-narator (care-si va sfirsi zilele mutilat si internat intr-un spital politic de alienati) cit si sotia sa (inteligenta si, la inceput, aparent descurcareata Olimpia, careia nu i se poate ierta cunoasterea unor secrete despre verii ei suspusi din clanul Tutila; ea moare calcata de un misterios „camion negru", care mai eliminase — se pare — de-a lungul timpului, si alte personaje stinjenitoare). Romanul infatiseaza de fapt incercarea celor doi soti de a se apara de primejdiile dezlantuite (aici rolul principal il joaca Olimpia) si de a intelege (personajul narator nu poarta intamplator numele de Candid) semnificatiile si dedesubturile complicatei vieti politice locale, care nu fac decit sa ilustreze in mic sistemul totalitar, coruptia si cinismul puterii. Dat fiind specificul mizei, cea mai marc parte a acestor eforturi se consuma verbal, in nenumarate discutii in doi sau in sedintele publice, cu personaje reprezentative pentru diferitele categorii socio-umane ale lumii infatisate, toate la fel de framintate in forul lor interior si Ia fel de dispuse sa-si expuna reflectiile si concluziile in lungi dizertatii sau prin intermediul monologului interior.
|
|
