lecturaaz
Lista Forumurilor Pe Tematici
lecturaaz | Inregistrare | Login

POZE LECTURAAZ

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
deiutza20 pe Simpatie
Femeie
21 ani
Bacau
cauta Barbat
21 - 44 ani
lecturaaz / ➡️📖 BIBLIOTECA 📖⬅️ / Bogdan Suceava - Miruna, O Poveste  
Autor
Mesaj Pagini: 1
Admin
Administrator

Inregistrat: acum 2 ani
Postari: 1585


Bogdan Suceava, in noua sa carte  “Miruna, o poveste“, da in mintea copiiilor, intr-un sens bun al expresiei. Coboara cu  lejeritate de povestitor veritabil  pe Valea Rea, impreuna cu sora sa Miruna, acolo unde bunicul sau locuia parca din alt timp si alt spatiu. Inca de la inceput, perceptia naratorului despre Bunul sau ii personalizeaza trairea: “pantalonii sai albi si aspri mi se pareau curati ca prin minune, pentru ca eu, cand ma jucam, ma murdaream intotdeauna”.

Copiii descopera in Niculae Berca un povestas veritabil. Sunt fermecati de Andreias Gozman, un varcolac, de fapt un cioban care se transforma in lup, apoi “puscat” de vanatori, de fantanarul care insoteste visele de coborare in adancuri, de prinderea bandei lui Oarta, de baciul care ucide ursul cu mainile goale. De unde plecarea la casa bunicului nu era pe placul celor mici, pentru ca “mama ii spunea Mirunei ca e un urias, iar uriasii sunt in povesti”, nu se mai dadeau dusi.

Autorul, in stilul fantasy,  incearca sa intersecteze doua lumi. Acea liturgica si patriarhala din istorisirile bunicului, cu cea a tinerilor care descopera chipurile personajelor de basm.
“Miruna, o poveste” este comparabila cu “La tiganci”, a lui Mircea Eliade.  Cazul povestasului din Valea Rea poate fi echivalat cu cel al lui Iancu Gore din “Douasprezece mii de capete de vite” un negustor care, dupa bombardament, iese din adapost intr-un alt timp,  prin alta masura a vremii.

In “Miruna, o poveste“, personajele care au spatiul de traire in prezent se amesteca cu eroii din trecut, cu baba Fira, Constantin Fantanarul sau Oarta Aman, cele doua planuri fuzioneaza, iar finalul e unul deschis, postmodern. Moartea bunicului o rememoreaza in plan simbolic pe cea a lui Ilie Moromete. Copiii regreta ca Marele Povestitor va lua toate povestile cu el, dar asta se intimpla practic la moartea oricarui povestitor de marca.
Desi scriitor autohton, Suceava duce in universalitate simplitatea taranului autohton. A copilarit in lumea profunda a Nuscoarei Elisabetei Rizea, monument de intelepciune, simtindu-se dator sa impacheteze in formule magice trairile unei lumi uitate. Cartea nu este un roman, doar o tesatura fina de povestiri, ceva ce te duce cu gandul la “Povestasul” lui Vargas Llosa, la “Un veac de singuratate” al lui Gabriel Garcia Marquez, dar cu tenta romaneasca. Despre Bogdan Suceava timpul va vorbi.






pus acum 1 an
   
Pagini: 1  

Mergi la

SUSTINE EXISTENTA ACESTUI FORUM PRINTR-O DONATIE: