|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 2 ani
Postari: 1585
|
|
Cartea lui Ioan Es. Pop Pantelimon 113 bis ofera o imagine a orasului Bucuresti, o viziune personala, transfigurata a unuia dintre cartierele lui, conceput ca un spatiu-enclava, generator de himere si obsesii.
Experientele din bas-fond-uri se ingemaneaza cu un simt acut al religiosului. Dimensiunea de jos ascunde si destupa o dimensiune siderata, a lumii de sus.
Poetul pare fixat intre bordúrile unei pasarele, ca intre doua experiente-limita. "pe vremea cind era spurcata de alcooluri, infasata in haine sarace si umilita de neajunsuri, carnea mea era religioasa. poate nu arata atat de tanara ca acum, cand pielea s-a intins pe ea atat de bine, dar am cunoscut cu ea spaime pe care altii nu le vor cunoaste si fericiri nepermise la care altii nici nu pot visa. [...] pentru ca eu de fapt nu vreau sa am deloc ceva, nici sa inaintez daca pornesc, ci doar sa aud cum imi clantane dintii si cum imi zborseste sangele pe nas, cum dardai vlaguit si ma ascund. dar asta nu pentru ca nu va seaman, ci pentru ca eu numai asa ma pot ruga." (p.5)
Ceea ce are specific Ioan Es. Pop este preocuparea pentru marginal. Intregul volum de versuri valorifica bestiarul fiintelor "livide" si "colaterale". Oamenii stenici, infectati de morbul succesului nu-l intereseaza pe autor, in schimb, exemplarele decadente, cu fata schimonosita si chinuite il fascineaza. (Tocmai de aceea portretele sarjate ale unor fiinte mult mai luminoase nu-i reusesc poetului, de exemplu gioni.) Aceste figuri ii inspira, in acelasi timp, inclinatia de a creiona un peisaj urban gri. Mocirla, cheagurile de sange, proximitatea vietuitoarelor parazite, devenite atat de familiare, incat imprumuta ceva din personalitatea titularului, implinesc spatiul sau domestic. Pantelimon 113: "cineva, [...] ar putea crede ca aici lumina e atat de searbada incat bulevardul nu mai e locuit de mult. [...] dar, pe neasteptate, ies si traverseaza strada grupuri de sobolani, aproape umani. [...] cand vin in vizita, isi scot palaria si beau cu masura. bat grijulii la usa cand unul de-al nostru cade la pat." (p. 30) Aceste fiinte tratate cu atata consideratie ("political correctness" ne evoca pitorescul camerelor descrise de Dumitru Crudu, unde colcaiala gandacilor si a altor ganganii este ceva natural. Amicii lui Ioan Es. Pop sunt "gentlemeni" in toata firea: "unii au deschis magazine frumoase, unde nu esti niciodata tras la cantar. au inceput sa-si scrie propriile istorii. spun despre noi doar ca sintem neobisnuit de cruzi. numai mortii si-i ingroapa-n alta parte si atunci chiar n-avem voie sa fim de fata. ramanem atunci singuri si neconsolati toata ziua in bloc si nimeni nu ne ia in seama." (p. 30) Iar Pantelimon 113 bis, unde "autobuzele umbla pline cu morti. dimineata, in statia din fata blocului morti osteniti asteapta autobuzul 101". (p. 33) seamana cu o Serenada argheziana. Loc-locuirea reprezinta motivul-umbrela sub care ar putea fi adapostite toate cele trei volume semnate de Ioan Es. Pop si in functie de care ar putea fi explicitat universul sau poetic. Aplicand o asemenea grila, vedem in Ieudul fara iesire (Cartea Romaneasca, 1994) un spatiu ostracizant, ostil aurei scriitorului, caruia ii poti face fata doar facand uz de imaginatie artistica, in Porcec (Cartea Romaneasca, 1996), un cadru pritocit, lipit din mai multe detalii care compun o imagine a casei si a orasului-spectre, in Pantelimon 113 bis, o vedere din ce in ce mai "des-centralizata", ce raspunde asteptarilor unei zone sau cartier. "Colateralul", un soi de Gavroche a la roumaine, exponent al subculturii Pantelimon este cel care "traieste in subsoluri si statiile de metrou, doarme sub poduri, cerseste si e primul care cade, sta in pielea omului, se crede om si se clatina dupa lege si datina. doar ca nu intelege de ce faptura in care-si afla adapost e vanata mereu, ridicata-n miez de noapte si datina." (p. 66)
In ceea ce priveste identitatea autorului din poeme, remarcam o absorbire totala a "naratorului" registrului expresiv de natura segmentului de viata descris. Asistam la un fenomen de "pantelimonizare" a lui Ioan Es. Pop intuita intr-o anumita masura in Porcec, unde se ascute vana poetica: "unghiile mele s-au infipt in pereti, aveam degete puternice, imi varasem unghiile-n palme, sa nu iasa, dar s-au infipt in palme si din palme in pereti" (p. 8), "eu acum vorbesc de sub unghii, ele au crescut deja nemasurat de mari, poate mai mari decat capacele de la sicrie" (p. 14).
|
|
