|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
Cand spui J. D. Salinger, spui automat si De veghe in lanul de secara, poate unul dintre cele mai citite si mai iubite romane ale lumii. Numai ca scriitura lui Salinger nu este desavartita doar in cazul acestui roman cunoscut de toata lumea, ci si in alte texte. Volumul de proze scurte intitulat simplu Noua povestiri ofera inca un motiv pentru a-l iubi din toata inima pe Salinger.
Nu putini sunt optzecistii nostri care declara raspicat ca au invatat sa scrie doar dupa ce l-au citit pe Salinger. Daca va veti da ragazul de a parcurge cele aproape 200 de pagini ale celor Noua povestiri, veti intelege singuri de ce. Pe langa stilul aluziv, care domina toate textele cuprinse in acest volum, veti avea parte de personaje autentice puse in situatii dintre cele mai bizare, ale caror optiuni va vor face sa va reganditi atitudinea fata de viata si cotidianul ei splendid si grotesc in acelasi timp.
Cea mai cunoscuta si iubita proza scurta a lui Salinger este Pentru Esmé – cu dragoste si abjectie, de unde aflam cum o fetita cunoscuta de un soldat inainte de plecarea in lupta il poate ajuta pe acesta sa treaca peste infirmitatea pe care cel de-al Doilea Razboi Mondial i-o aduce. Mesajul este acela ca, de cele mai multe ori, nu avem nevoie de motive importante pentru a ne agata de viata, ca simpla constientizare a faptului ca pe lume exista inocenta si sacrificiu ne poate oferi speranta de care avem nevoie pentru a o lua de la capat chiar si atunci cand avem impresia ca am fost privati nu numai de dorinta de viata, ci si de sensul care ar putea face ca aceasta experienta sa aiba macar o urma de coerenta.
O zi desavarsita pentru pestii-banana este o poveste construita pe doua planuri, in care Muriel vorbeste cu mama ei la telefon despre problema sotului ei si despre ingrijorarea mamei cum ca barbatul va face iar lucrul acela. Muriel incearca sa o linisteasca spunandu-i ca este mai bine, ca vacanta le prieste si ca sotul ei pare a se fi linistit. Pe plaja, el vorbeste cu o fetita despre pestii-banana, cei care intra intr-o pestera unde mananca atat de multe banane, incat se umfla si nu mai pot iesi. Abia apoi aflam ca barbatul a inceput sa faca lucrul acela doar dupa ce s-a intors din razboi, insa niciodata naratorul nu spune precis ce inseamna lucrul acela, cititorul fiind nevoit sa desluseasca singur scenariul din detalii. La intoarcerea de la plaja, barbatul se sinucide. Desi nu vom sti probabil niciodata care este acel lucru pe care barbatul il face cu certitudine si nu ne putem decat imagina diverse scenarii, un lucru este sigur: anumite experiente, cum ar fi cea a razboiului, lasa urme prea vizibile pentru a mai putea fi tolerate. Prin supraexpunere la ceea ce putem crede ca ne este de bun augur ajungem sa ne umflam intr-atat cat sa nu ne mai putem salva de sine. Unele experiente pot fi daunatoare pe termen lung, ducand la pierzanie tocmai atunci cand crezi ca ai reusit sa le depasesti.
O alta poveste foarte frumoasa este cea a lui Teddy, pustiul genial de doar 6 ani, care, prin multiple reincarcari si meditatie continua, ajunge sa poata cunoaste viitorul si sa se detaseze de el. Un text care te face sa te intrebi, dupa toata suferinta din cele opt povestiri de dinainte, cauzata in special de cel de-al Doilea Razboi Mondial, la ce bun sa traiesti dupa regulile societatii, cele ale logicii, care nu fac nimic altceva decat sa te distanteze de tine insuti si de sens. O mica concluzie teoretica adusa micilor drame necunoscute decat de putini, o noua perspectiva asupra lumii, una care scoate in evidenta inutilitatea razboiului si a faimei, a iluziei de grandoare si a luptei pentru putere. Un raspuns la tragedia secolului al XX-lea si o deschidere catre o noua epoca culturala, una a sinelui meditativ, ironic si detasat, dezinteresat si metafizic.
Desi cele Noua povestiri ale lui Salinger nu au nimic explicit, nu sunt relatari detaliate ale consecintelor razboiului asupra supravietuitorilor, personajele sunt atat de vii si drama lor este atat de intensa, desi construita pe tehnica amanarii si a detaliului semnificativ, incat volumul in sine poate fi perceput ca o arta poetica a unui scriitor care revolutioneaza tehnica narativa. Umorul este suficient de ironic pentru a oferi detasarea de care textele despre tragedii au nevoie pentru a nu deveni penibile, insa nu este atat de cinic, cat sa declanseze trairi negative cititorului, punandu-l pe acesta in imposibilitatea identificarii. Salinger pare a cunoaste perfect care este granita dintre emotionant si penibil si stie precis ce formule sa foloseasca pentru a nu se lasa niciodata sa cada in tentatia cuvantului in plus care sa transforme o drama intr-un text lacrimogen. Tocmai de aceea Noua povestiri este un volum pe care nu trebuie sa-l ratati. Evelina Bidea
|
|
