|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
La hanul lui Manjoala este o nuvela scrisa de Ion Luca Caragiale. Aceasta nuvela are particularitati care o fac unica in contextul literaturii nationale, dar si universale; este o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic.
Nuvela a fost publicata pentru prima oara in 1898, in revista ilustrata Gazeta Sateanului. Textul a fost retiparit in volumele „Momente si schite” (1901) si „Nuvele, povestiri” (1908).
Tragicul si fantasticul isi pun amprenta asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de Paste, Pacat, Calul dracului, In vreme de razboi), in timp ce nota comica se face simtita in schite (D-l Goe, Vizita..., Telegrame, Bubico ) si in cele patru comedii de moravuri si caracter (O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa).
Scriitorul afirma: „Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza.”
Asemenea lui Maiorescu si lui Eminescu, el se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi, precum si a parventismului.
Una din formele de ispitire draceasca capabila sa degradeze fizic si moral faptura umana si chiar s-o dirijeze ca o fatalitate oarba spre moarte este erotismul. Daca in naratiunea scrisa de I.L. Caragiale "La conac" diavolul isi pastreaza atributele masculine, numerosi alti autori precum Mihai Eminescu, Gala Galaction sau Mircea Eliade coreleaza implinirea senzuala cu atractia aproape morbida catre feminitatea infernala.
Motivul demonului feminin ilustreaza frecvent ideea unei euforii erotice care ascunde adesea un complex al frustrarii, adica al dorintei intime reprimate in subconstient, ce rasare la suprafata trairilor imaginare.
Fortele supranaturale intervin pentru a ajuta dragostea pasionala, adesea nelegitima in planul relatiilor omenesti, sa se realizeze, cazand in pacat. La fel se intampla si cu Fanica: femeia este vazuta mai ales in calitate de obiect al dorintei, privind placerea carnala si dezlantuirea senzuala ce apropie viata de spasmul mortii. Astfel femeia, ca intruchipare demonica, manifesta exigentele unei personalitati devoratoare.
Ca si Gala Galaction, Caragiale cultiva satanismul romantic, fructificand reprimarea sau dimpotriva consumarea unui erotism violent, irepresibil, ispasit in chip tragic printr-o purificare a pasiunilor care salvaza sufletul omenesc de pacatul comis.
I.L. Caragiale a alcatuit un portret al femeii demonice, cel al "cucoanei Marghioala", o vaduva atragatoare, buna gospodina si negustorita, dar mai ales ochioasa, exercitandu-si in mare parte puterea de atractie prin simtul vazului. Intensitatea privirii reprezinta in acest caz o dovada a incandescentei traite, a pasiunii izvorate la vederea ispitei.
Hangita-vrajitoare il devoreaza din privi pe flacaul lipsit de experienta sentimentala, caruia ii releva puterea tiranica a erosului carnal. Manjoloaia e inconjurata de o mica suita infernala: batrana jupaneasa, cotoiul (un avatar al demonului), adjuvant al oricarei vrajitoare, si iedul negru.
Eroul plecat spre casa pocovnicului Iordache spre a se casatori cu fiica acestuia este sedus de hangita cu natura,pasionala, care ii face farmece ca sa-l retina langa ea. "Scos cu taraboi" din mrejele vaduvei, tanarul se intoarce la han de trei ori, obligandu-l pe viitorul socru sa il trimita la un schit in munti, ca sa-si revina. Dupa 40 de zile de recluziune si viata monahala, flacaul alunga imaginea demonului feminin si consimte sa se insoare. Wikipedia
|
|
