|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
Daca romanul a capatat o uriasa popularitate si slujitorii sai din secolul 19 au putut trai, unii foarte bine, de pe urma romanelor pe care le publicau, asta e si pentru ca Eugène Sue a spart piata cu Misterele Parisului. Pina la el romanul popular se vindea binisor, dar nu cit sa rupa gura tirgului. Inainte de a se apuca de romanele din Comedia Umana, pe vremea cind facea foamea, Balzac a scris si el romane populare, sub pseudonim, fiindca n-avea bani de cosnita.
Cel care a transformat romanul popular, publicat in foileton, intr-o afacere literara pentru toate gusturile a fost Sue. Avea geniu literar acest medic despre care se spune ca ar fi fost nasit de Josefina, pe vremea cind era sotia lui Napoleon si devenise imparateasa. In numai doi ani Sue a scris cele zece volume din Misterele Parisului. Si tot in doi ani a scris, si tot in zece volume, mai putin cunoscutul roman Evreul ratacitor. Asta ca sa nu mai pun la socoteala alte vreo sapte, opt romane, cu care Sue impartea popularitatea cu aproape la fel de prolificul Dumas.
Lucra si Sue cu negri literari ca Dumas? Nu se stie. Misterele Parisului a fost tradus, plagiat si imitat in epoca, iar formula romanului foileton a facut cariera. Paul Feval, alt mare autor de romane foileton, a scris Misterele Londrei, pe un calapod asemanator aceluia din Misterele lui Sue. La noi, un scriitor azi uitat, George Baronzi, a scos Misterele Bucurestilor, roman pe care-l citea si recitea Zita din Noaptea furtunoasa, cind ii declara Vetei lui Titirca absoluta ei ambetare.
Ce cirlige infailibile avea romanul lui Sue, de-i cistiga si pe cititorii cu pretentii si pe cei care se adunau patru, cinci la un ziar ca sa poata citi continuarea? Pur si simplu farmecul naratiunii si inspiratia cu care-si „desena” personajele. Adica, pina la urma, cirligele cu care si romancierii de azi isi agata cititorii.
Nobilul si bogatul Rodolphe are o slabiciune, ii place sa se travesteasca in uvrier pentru a lua legatura cu masele. Si patrunde in toate bolgiile Parisului unde se comporta justitiar si din cind in cind o mai incurca.
Fac o paranteza. Cind aveam vreo 9-10 ani am vazut Misterele Parisului, cu Jean Marais in rolul principal la cinematograful Modern din Medgidia. Pe atunci cinefilii erau mai naivi decit cei de azi. Daca le placea vreo scena aplaudau. Si chiar daca vazusem filmul de mai multe ori, aplaudam si eu de fiecare data cind Jean Marais mai scapa din cite o incurcatura in care il baga rolul.
Batrina si profund ticaloasa Cucuvaie, Dascalul, acest cutitar scelerat, bunul Cutitar, Gurista cea angelica, malefica nevasta a nobilului Rodolphe, o familie de banditi si alta de oameni cumsecade, plus nenumarate alte personaje intra si ies din scena intr-o naratiune de o vivacitate fara egal. Sue nu se prea incurca in nuante cind isi „zugraveste” personajele. Care e bun va fi si mai bun, iar care e rau atinge culmile rautatii.
Justitiarul Rodolphe, cind conte, cind uvrier travestit, face legatura intre lumea palatelor si aceea a saracimii si a infractorilor periculosi ai Parisului. Sue, cu vederile lui socialiste, are o explicabila slabiciune fata de cei pierduti sau pe cale de a se pierde din cauza saraciei. Dar fie din cauza meseriei sale de baza – era medic – fie din pricina indiscutabilului sau geniu scriitoricesc, repartizeaza uniform binele si raul atit in partea de sus, cit si in cea de jos a societatii pariziene. Astfel ca, mai presus de conflictele dintre cei buni si cei rai, in Misterele Parisului urmaresti un „film” social cu nenumarate rasturnari de situatie, care chiar daca uneori nu pare tocmai verosimil, are o impecabila logica interna.
Va mai aduceti aminte de scena teribila in care Cucuvaia, care l-a tot chinuit pe sceleratul Dascal ramas orb, nimereste in labele lui si el, din milogul care ajunsese, cind o gabuieste, o dezmembreaza, urlind de fericire, ca pe o papusa de cirpa? Cristian Teodorescu
|
|
