|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
In cartea lui Durrell personajele care apar in scena vin cu tot cu istoria lor si se intersecteaza pe parcurs. In timpul celui de-al doilea razboi mondial niste englezi formeaza un punct de rezistenta contra nemtilor in insula Creta. Este luat prizonier un ofiter neamt, tanar si cultivat, cu care englezii poarta discutii pe teme culturale si politice. La un moment dat intervine o situatie incordata pentru englezi care sunt nevoiti sa fuga din pesterile insulei. Nu stiu insa cum sa scape de prizonierul neamt si Baird, unul dintre englezi il impusca creand o scena ca-n filme, lovitura de glont ridicandu-l putin in aer pe neamt si apoi prabusindu-l spectaculos peste stanci.
Razboiul se termina si dupa vreo trei ani Baird isi da seama ca nu poate sa scape de cosmarul scenei pe care o crease. Il visa in fiecare noapte pe tanarul neamt caruia ii ciuruise corpul si avea tulburari psihice. Un psihiatru il sfatuieste cum sa scape de problema: sa se duca in Creta (se aflau in Anglia) si sa-i caute nemtului ramasitele pamantesti pe care sa le ingroape crestineste. Psihiatrul si Baird se-mbarca pe un vapor care pleaca din Anglia cu destinatia Egipt, cu escale pe parcurs, inclusiv in Creta. Pe vapor apar alte personaje, oameni care se cunoscusera in timpul razboiului sau altii care se amesteca in intriga.
Stilul cartii este captivant si incarcat de reflectii despre viata si moarte, dragoste si onoare, etc. Este scrisul unui scriitor clasic, de mare forta. Viata lui Durrell este ea insasi un roman. Nascut in India din parinti englezi se intoarce impreuna cu familia in Anglia care nu-i place. Tanarul scriitor se stabileste la Paris si devine scriitor celebru. Lucreaza in diplomatie si incepe sa-si schimbe domiciliul in functie de diferitele insarcinari diplomatice, ajungand prin Egipt, prin Grecia (in insula Rhodos), Belgrad si Cipru. Si un fapt ciudat cred eu - isi cumpara o casa in Cipru si ramane acolo pana aproape de sfarsitul vietii.
Cand am fost in Cipru, de la hotel pana la plaja se facea o strada scurta de vreo suta de metri, complet pustie, cu case scunde ca niste patrate albe ascunse in gradini de palmieri si cactusi uriasi. Erau doua vile pe la mijlocul acestei stradute, cu acoperis in forma de V intors, din tigla rosiatica, fara etaj, asezate pe un fel de podium care se prelungea spre trotuar cu o terasa. Erau niste usi cu geamuri care coborau pana-n podea si se vedea totul in interior, dormitorul cu paturi joase si multe perne si bucataria cu ustensile de inox stralucind de curatenie. Pe terasa uneia din vile statea mereu la o masa un barbat cu o camasa in culori vii si purtand pantaloni scurti, scriind ceva la un laptop. Omul aducea cu Omar Sharif, avand mustacioara si ten masliniu. O singura data a ridicat spre noi privirea albastra a ochilor sai. Acum cand citesc cartea Labirintul intunecat m-am gandit ca putea fi chiar Lawrence Durrell – daca n-ar fi murit de mult, in 1990.
Vaporul ii aduce pe calatori in insula Creta. Personajele, foarte bine conturate, au fiecare drama lor. In general, fiind dupa razboi, oamenii calatoresc pentru a-si vindeca traumele.Agentia de turism le ofera prilejul sa viziteze labirintul minotaurului situat langa localitatea Cefalu. Cred ca este cunoscuta legenda mitologica conform careia monstrul jumatate om jumatate taur, devora feciori si fecioare in labirintul sau din insula.
Grupul format din Campion – un pictor foarte talentat dar cu un caracter mizerabil, o domnisoara nevrotica pe nume Virginia Dale, sotii Truman si altii, intra in pestera – labirint condusi de ghizi experimentati. Braid o ia pe alt drum, cautand sa-si adune informatii despre mormantul nemtului ucis de el in timpul razboiului. Este interesant ceea ce se-ntampla in pestera : la o surpare a unei galerii ghidul moare strivit sub moloz si ei raman fara orientare. Pornesc la intamplare cautand iesirea dar trec prin momente de groaza, coridoarele intortocheate prinzandu-i ca intr-un mormant. Nu mai au baterii in lanterne, nu mai au chibrite. Nu mai au lumina, nu mai au aer, moloz si bolovani le cad in cap si in plus se aude din cand in cand mugetul minotaurului.
Dintr-o data Campion si Virginia se trezesc afara, pe un tapsan inverzit.Chiotul lor de bucurie se stinge repede, constatand ca toate malurile spre mare sunt foarte inalte, ei aflandu-se de fapt pe o varful unei stanci.Nu au decat o singura solutie : sa sara in mare de la acea inaltime, cu orice risc. Nu va spun ce se-ntampla cu ei. Si mai interesanta este odiseea familiei Truman. Inaintand printr-o galerie ingusta a pesterii, printr-un spatiu cat sa incapa un om, nemai avand puterea nici sa planga simtind ca sunt la capatul vietii lor, sotii Truman vad la un moment dat o vaca. Locul se largeste, se lumineaza si mergand pe urmele animalului ies afara din labirint.
Ajung pe un plai plin cu verdeata, pomi fructiferi si izvoare de apa. Un loc asemanator Edenului. Bucuria lor se stinge constatand ca nu au pe unde cobori spre mare, fiindca toate laturile insulei sunt doare pereti verticali de roca dura. Singura solutie era sa se intorca din nou in labirint. Si atunci zaresc o femeie stand linistita pe iarba. Capitolul „ Cupola lumii” este magnific. Poate fi asemanat cu povestea lui Robinson Crusoe. Actiunea se petrece in 1947 si femeia pe care o gasesc sotii Truman in acel loc se afla acolo din 1926.
Venise prin labirint impreuna cu sotul ei – geolog , cu fratele ei si cu inca un barbat. Sotul a vrut sa ajunga la mare incercand sa coboare pe stanci si a murit. Ceilalti doi barbati s-au intors in labirint si nu au mai aparut de atunci.Femeia ramasa singura a incercat sa supravietuiasca.Barbatii apucasera sa ridice o casa inainte de a o parasi. Intalnirea dintre sotii Truman si acea femeie este un prilej pentru a pune in comparatie felul modern de trai si cel de sihastru.Cei doi Truman sunt ingroziti la inceput ca nu au cum sa scape din acel loc de unde cu un elicopter ar ajunge intr-o ora in lumea civilizata.
Apoi incep – pe masura ce zilele trec - sa o ajute pe femeie la gospodarie, la preparatul alimentelor, la taierea lemnelor pentru foc si trec vrand nevrand la o noua viziune despre viata si anume la adoptarea ideii comuniunii cu natura.
Desi Durrell are la sfarsit o nota in care spune ca toate personajele si actiunea sunt fictive, este greu de crezut acest lucru. Scenele sunt atat de vii incat nimeni nu se distanteaza de ele pentru a face loc gandului ca sunt niste invetii.Dar aceasta este valenta artei autentice, de a crea si recrea viata. Ioan Suciu
|
|
