|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
Dupa coperta, cartea lui Valentin Rasputin promite sa fie o poveste de dragoste cu toate atributele sentimentalismului patetic slav: un autor rus (siberian), cu un nume aproape folcloric, un titlu cel putin tulburator, dar inselator in acelasi timp, Despartirea de Matiora. Inselator pentru ca romanul nu este o poveste de dragoste, oricum nu in intelesul comun. E vorba despre un sat care urmeaza sa fie inundat in urma unei marete realizari a statului sovietic, o hidrocentrala in amontele riului Angara.
Un grup de localnici, citiva batrini si un copil, traiesc drama dezradacinarii, tema arhicunoscuta cititorului roman, pe care am putea-o eticheta usor drept excesiv de patetica; Rasputin nu este inovator in nici un fel, nici din punct de vedere narativ si nici ca psihologie a personajelor, romanul sau pare foarte "romanesc", foarte asemanator ca atitudine si continut romanelor "obsedantului deceniu" de la noi. Personajele sint aproape tipuri: activistul ingust si necrutator, "otoritatea" care are de indeplinit "directivele", tovarasul Vorontov, secondat (ca intotdeauna) de nebunul satului, Petruha, cel care si-a gasit in sistemul sovietic, pentru prima oara in istorie, o "mesiune", comunistul tinar, Pavel, rupt intre lumea noua din care face parte cu virsta, dar in care nu-si prea gaseste locul si in care n-o poate "chema la ordine" pe mama sa, batrina Daria, stilpul psihologic al lumii vechi, si mai tinarul Andrei, fiul, care arde de nerabdare sa se angajeze pe santierul hidrocentralei, "sa puna umarul", Sonia, nevasta lui Pavel, cea mai adaptata vietii de oras, cea care "Cita vreme traisera in Matiora, ea nu pusese mina nici macar pe-un fir de lina de la oile pe care le aveau pe linga casa, ciorapii si manusile groase de un deget le impletea batrina lui mama in asa fel, de nu mai aveau moarte. Puteai sa torni si apa intr-insele, atit erau de trainic, de strins impletite, nu semanau nici pe departe cu ceea ce croseta Sonia, unde totul era numai gauri-gaurele, ca o dantela, cum cerea, draga doamne, moda." (265). Pe de alta parte, exista lumea rezistentei, toti un fel de out-laws: batrinul si ciudatul Bogodul, un dizident in felul sau, Daria, cea care cunoaste legile cele vechi, care nu sint cele ale bisericii, cladirea ei fusese de mult transformata in depozit si satenii nu par foarte afectati, ci datinile din ce in ce mai golite de sens ale ritmurilor naturii; Sima si nepotul ei, baiatul din flori al unei odrasle mute si nimfomane; batrina Nastasia care "vorbeste in dodii"; Katerina, mama abandonata de Petruha cel convertit, care da foc izbei parintesti dintr-un exces de zel tovarasesc. Toti acestia sint cei care "nu se lasa dusi" si pentru care se organizeaza un fel de expeditie oficiala de evacuare ce esueaza intr-o ceata neverosimila. Conflictul nu este de fapt unul politic, ci unul intre o lume puternic naturala, satul vechi, Matiora, fiind o insula suficienta siesi ca resurse si peisaj, si lumea de neinteles a orasului, despre care batrinele povestesc din auzite cele mai mari nazdravanii. Si totusi...cel din urma adapost ramas intreg in satul pirjolit, acolo unde batrinii se aduna in cea din urma noapte petrecuta pe ostrov, este o veche baraca kolceakovista.
Traducerea lui Mircea Aurel Buiciuc, foarte dificila probabil, pentru ca Valentin Rasputin foloseste din plin limbajul popular rus, recurge la o varietate impresionanta de formule si constructii, explicata de altfel foarte bine de Ion Vasile Serban in prefata: "Daca Rasputin are dreptate cind afirma ca in dialectele siberiene s-au adunat ziceri din toate guberniile Rusiei, atunci e de inteles stradania lui Mircea Aurel Buiciuc de a stringe in limbajul Matiorei cuvinte si moduri de vorbire risipite prin toate satele romanesti." S-ar putea adauga impresia de colaj stilistic din romanele romanesti mai vechi, lapidaritati specific morometiene, sau, mai mult inversiunile muzicale din Mara lui Slavici.
|
|
