|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 1 an
Postari: 1543
|
|
Stol de pasari albe este un roman scris de scriitorul japonez Yasunari Kawabata. In japoneza romanul se numeste “Senbazuru”, cuvant ce simbolizeaza un motiv ornamental reprezentand “o mie de cocori”, inspirat din arta traditionala japoneza a plierii hartiei – origami. Romanul a fost publicat in Japonia pentru prima data incepand cu anul 1949, sub forma de foileton, in suplimentul literar al revistei “Yomimono jiji”. Prima editie in romaneste apartine Editurii Minerva – 1973, sub titlul “Stol de pasari albe”. A doua editie a fost publicata in colectia “Cartea de pe noptiera” in anul 2000, editata de Editura Humanitas. O a treia editie, publicata in aceeasi colectie de Editura Humanitas, si intr-o traducere direct din limba japoneza de George Sipos, a aparut in 2010.
Actiunea romanului se deschide prin participarea personajului masculin central al cartii, Mitani Kikuji, la o ceremonie de ceai desfasurata in incinta templului Enkakuji din Kamakura. Aici, la invitatia maestrei in arta ceremoniei ceaiului – cha no yu, Kurimoto Chikako, Kikuji va urma sa o intalneasca pe presupusa lui viitoare sotie, Inamura Yukiko.
Cu toate ca se anunta doar o obisnuita demonstratie de ceremonia ceaiului, acest eveniment va schimba atat modul de a gandi si a simti, cat si viata personajelor principale. Fostele amante ale tatalui lui Kikuji, mort de patru ani, Chikako si doamna Ota, intra din nou in scena prezentului doar pentru a rascoli sentimentele. Demonul trecutului are dubla infatisare a celor doua amante ale tatalui, contrastate permanent pana la simbol. Portretul doamnei Ota castiga in precizie si transparenta, iar ambiguitatea rolului ei, de agent, si in acelasi timp, victima a vrajii emanate de feminitatea sa totala ii confera dimensiunea tragica pe care alte personaje feminine ale lui Kawabata nu o au.
Trecutul, imaginea tatalui reapar in ochii si sufletul celor doua femei prin prezenta fiului acestuia, numai pentru a da nastere unor noi sentimente si a genera noi pasiuni, gelozii, crize de vinovatie si acte sinucigase. Iubirea tatalui pentru doamna Ota se continua straniu si totusi natural in fiu, eliberata in cele din urma de intoarcerea lui spre Fumiko, fiica doamnei Ota. Portretele duble, simetrice, tata-fiu, mama-fiica structureaza miezul epic al povestirii pe linii paralele.
Un subtil joc de lumini si umbre compune figura ireala si tulburatoare a doamnei Ota, unul dintre cele mai reusite personaje feminine ale lui Kawabata. Dragostea ei pentru domnul Mitani, prelungita dupa moartea lui in legatura cu fiul acestuia, aminteste straniu de un episod celebru de la curtea din Heiankyo, intrat in literatura cu mai bine de un mileniu in urma: tragica pasiune a curtezanei si poetei Izumi Shikibu pentru printul Tametaka si dupa moartea lui pentru fratele mai mic al printului, infruntand astfel protestul si dispretul intregii curti.
Personajele si evenimentele vor deveni stapanite de ceremonial, mai cu seama de cel legat de arta ceaiului. Tot ce apartine ceremoniei ceaiului este filtrat de simturi, indepartat de abstractizarile intelectului, concretizat in sentimente capabile sa asigure armonie si liniste. In “O mie de cocori” sansa armonizarii universului inconjurator cu faptura personajelor o ofera folosirea acelor obiecte de arta ceramica, fragile si pretioase in acelasi timp, inzestrate cu atata graitoare sugestie de frumos incat, pana in cele din urma, devin ele insele mai vii decat personajele-oameni.
Kikuji, desi trece cu pasivitate pe langa evenimente, joaca rolul de oglinda in care se reflecta cele intamplate. Tatal lui Kikuji, mare colectionar de obiecte de arta legate de ceremonia ceaiului, este creionat prin prisma analizei iubirilor sale, indeosebi cea cu doamna Ota. Fiul o reintalneste pe fascinanta doamna Ota, inevitabila apropiere consumandu-se. Sinuciderea neasteptata a doamnei Ota il va “elibera” pe Kikuji pentru o vreme, pana cand o intalneste pe Fumiko. “Eliberarea” venea in ideea ca “doamna Ota pacatuise regasind in Kikuji imaginea tatalui lui. Dar, la randul sau, Kikuji regasi in fiica imaginea mamei ei!” Dar, “punandu-si capat vietii, poate ca n-a voit altceva decat sa doreasca, fara sa o spuna, ca fiica ei sa-i apartina.” Deci: pacat sau iubire?
Fumiko ii daruieste lui Kikuji in amintirea mamei sale un vas de shino, o incomparabila opera de arta, vas ce o evoca pe insasi doamna Ota, cu farmecul ei de neuitat. La acest vas, Fumiko adauga un altul, mai mic, reprezentand o ceasca de ceai, pe care parca ramasese imprimat rujul buzelor doamnei Ota, doar pentru a sublinia faptul ca fiica este hotarata sa traiasca cu modestie in umbra mamei sale. Perechea de cesti pentru ceremonia ceaiului, intrebuintate odinioara de tatal lui Kikuji si de doamna Ota, ii aduc in fata dragostea vinovata a acestora.
Simbolistica insistenta a obiectelor e guvernata de conceptul mono no aware, notiune specific japoneza, tradusa aproximativ prin “tristetea lucrurilor”, element importat din estetica haiku. O sensibilitate plastica deosebita, simt ascutit al formelor, liniilor si ritmurilor in obiecte, face din aceste centre iradiante de semnificatie, adevarate personaje. Investigatia autorului nu are loc la suprafata, ci in adancime. Cu toate aceste, intre oameni si lucruri exista, trebuie sa existe, o coordonare, o sincronizare a trairilor, o modelare reciproca. Deasupra tuturor stapaneste insa o anumita tristete a lucrurilor, un sentiment de melancolie, o sugestie de solitudine, de resemnare.
Lumea obiectelor se transforma intr-o complexa structura de simboluri, iar atunci cand cele doua vase sunt alaturate “pareau ca sunt cele doua suflete, al tatalui lui Kikuji si al mamei lui Fumiko”.
|
|
