lecturaaz
|
Lista Forumurilor Pe Tematici
|
lecturaaz | Inregistrare | Login
POZE LECTURAAZ
Nu sunteti logat.
|
Nou pe simpatie:
Naty777 19 ani
 | Femeie
19 ani
Bucuresti
cauta Barbat
30 - 60 ani |
|
|
Admin
Administrator
Inregistrat: acum 2 ani
Postari: 1602
|
|
Cu Coiful de aur Alexandru Sahighian (1901-1965) continua traditia postbelica a romanelor de aventuri pentru tineret reprezentata de Marea Batalie de la Iazul Mic de Octav Pancu-Iasi sau, pentru a pomeni un exemplu notoriu, de Ciresarii lui Constantin Chirita. Schema dupa care sunt construite asemenea carti e cam aceeasi: un grup de copii plini de imaginatie si amatori de intamplari palpitante se organizeaza in vederea unor fapte glorioase si sfarsesc, oarecum prozaic, prin a demasca tot felul de raufacatori, de preferinta ramasite ale fostului regim odios burghezo-mosieresc. Canonul fusese asadar fixat, iar Sahighian propune tinerilor cititori o localizare pitoreasca, deoarece actiunea se petrece in Delta Dunarii, cu grindurile si plaurii ei cu tot, cu padurea Caraorman, cu pescari si legende cu istorisirea carora autorul nu se zgarceste. Eroii sunt membrii „brigazii” conduse de Nicolae, un pusti de 13 ani. Sunt copii din Sulina, de varste apropiate, baieti cu totii, cu exceptia Mariei, singura fata care reuseste sa fie admisa in acest club select.
Alexandru Sahighian nu face nicio concesie ideologica si isi impaneaza romanul cu pasaje tematice lipsite de orice echivoc: "Copiii de azi au cu adevarat copilarie, o copilarie vesela si sanatoasa. Nu e nevoie sa-ti descriu toate bucuriile pe care le pot avea ei in tara noastra acum, cand au fost alungati stapanii de odinioara.
Ar fi totusi pripit sa aplicam acestei carti eticheta de scriere ideologizata si sa ne oprim aici. Cu toate concesiile – destule – facute comandamentelor epocii, Coiful de aur este o carte antrenanta, cu dialoguri si intamplari care trebuie sa fi retinut nu de putine ori atentia cititorilor de acum peste cincizeci de ani. Stalp de nadejde al realismului socialist din primele doua decenii de dupa 1944, Alexandru Sahighian surprinde in cateva randuri prin prospetimea si tehnica insolita a naratiunii, cu elemente de autoreferentialitate strecurate neasteptat printre tamaierile rituale ale realizarilor „epocii”.
|
|
| pus acum 2 ani |
|
